A doua zi de
dimineaţă ploua marunt şi după ce am luat micul dejun, am plecat
spre centrul micuţului orăşel Anyksciai. Am luat-o pe straduţe. Curat, civilizat. Case simple, marea
majoritate din lemn, curţi fără garduri, “aer nordic”. Preţuri că în România,
poate ceva mai mici, în condiţiile în care salariul mediu este peste al nostru. Pe stradă se văd oameni interesanţi, cu zâmbet pe
faţă, nu încruntaţi şi cocoşaţi de probleme cum adesea vezi pe la noi. Femei
frumoase nu sunt numai în România ...:)) În centru, o bibliotecă cu o
arhitectură deosebită, o catedrală romanocatolica superbă, un râu foarte curat,
multă , multă natura. Concluzionez cu prietenul Bulgaru ( că am mai fost şi noi
plecaţi în stânga, în dreapta si putem trage
astfel de concluzii) că locurile sunt foarte frumoase iar oamenii sunt deosebiţi. Neaşteptat! Toată lumea ştie engleza aproape la
perfecţie, în orice magazin, în orice conversaţie intrăm ne înţelegem reciproc
perfect. Toţi sunt extrem de prietenoşi şi calzi şi nu am simţit niciun fel de
ironie sau altceva când , întrebaţi fiind, am răspuns că venim din România. În
principiu cred că (măcar aici) suntem respectaţi, nu îmi dau seama de ce, dar
asta a fost percepţia.
Întorcându-ne în
zona festivalului, am observat că pe la ora 15.00 distracţia era în punctul
culminant şi asta nu datorită soarelui care îşi făcuse în sfârşit apariţia ! Pe
o scenă micuţă se cântau live cover-uri de metal
extrem pe sistem karaoke, un fel de concurs cu o audienţă demnă de invidiat
pentru orice trupă din underground ul nostru. Toată lumea stătea jos pe iarba ,
iar unii mâncau , beau bere şi râdeau în hohote. În imediata apropiere se
încinsese un meci de fotbal între rockeri, desigur tot pe iarbă. Am coborât la
sena cealaltă unde se făceau probe de sunet, iar în zona de merch era trafic
intens, nu pleca nimeni de acolo fără un suvenir. Am coborat să vizităm zona de camping cu Petre şi Daina şi am rămas uluit de
cât de frumos era aşezată toată povestea. Corturi aranjate civilizat pe iarbă
sau printre copaci în imediata apropiere a unui rău şi a unei plaje cu nisip,desigur artificiale. Şi aici oamenii găteau, beau sau jucau tot felul de jocuri ,volei,
fotbal,unii făceau chiar baie. Moment în care Daina a început să ne
povestească câte puţin din istoria festivalului, repet, un gen de festival de
rock extrem care nouă ni s-ar potrivi foarte bine, în teorie. Cu toate astea am
aflat lucruri esenţiale care ţin de mentalitate şi care din păcate nu au nicio
treabă cu sistemul nostru de a gândi… Revin la ce am spus şi în partea întâi şi
anume că un festival de genul ăsta nu îl fac organizatorii sau trupele, festivalul în principiu este susţinut de spectatori care înţeleg asta
şi susţin fenomenul prin cumpărarea de abonamente din timp. Atentie, fără vreo finanţare din partea statului/primăriei. Făcând o paranteză, e
bineştiut că W.O.A. e sold-out înainte ca organizatorii să anunţe trupele.
Oamenii in principiu sunt interesaţi de fenomen aşa cum este el
marketat şi mai apoi de trupele participante. Desigur, e un bonus
foarte bun să ai cel putin un headliner cu nume rezonant !
Back ! În tot acest timp
Adi a meşterit la programarea luminilor, iar când totul a fost
gata ne-am întors la hotel pentru a ne pregăti de show.Imbracaţi, rujaţi,pieptanaţi, ne-am întors la scenă în timpul prestaţiei celor de la Tides From Nebula, o trupă care mie
îmi place foarte mult, atât ca atitudine live cât şi că muzica. În
doi-trei ani îi văd sus , şi asta pentru că foarte multe trupe poloneze au
reuşit să iasă din anonimat la nivel internaţional, datorită seriozităţii şi a
mentalităţii sănătoase, lucru care nouă ne lipseşte cu desăvârşire, recunosc. Un
alt element important de reţinut este că pe nicio scenă nu s-a întârziat mai
mult de 5 minute!!! Programul a fost
respectat aproape de perfecţiune ! Mă minunez că aici se poate, şi probabil
singura explicaţie ar fi că, conform timpilor de scenă, toate trupele au primit
câte 30 -40 minute de setup/line-check,suficient
de mult, lucru evident care a ridicat fantastic calitatea prestaţiei artistice
cât şi a sunetului.
Show-ul nostru a
fost unul obişnuit , nu cel mai grozav dintre toate, dar personal mi-am dat
seama că lipsa concertelor duce clar la un fel “slăbire a muşchilor” ,
indiferent câte repetiţii faci acasă. Petre la primul lui concert cu noi s-a
descurcat admirabil şi în ciuda emoţiilor a reuşit să fie la standardul
grupului nostru. În schimb publicul a fost fascinat de prestaţia noastră, de
proiecţii şi de sync-ul pe lumini. La un moment dat se adunase lume multă, să
zic în jur de 600-700 oameni care căscau ochii, iar după fiecare piesă
aplaudau. Pentru o trupă absolut necunoscută cum am fost noi pentru Devilstone,
eu zic că a fost o performanţă. Şi asta s-a văzut şi în vânzările de Cd-uri, am
epuizat stocul imediat, iar domnisoara de la standul de merch, a doua zi chiar mă certa că de ce am venit cu aşa de puţine, că tot întrebau rockerii de
TAINE.
După concert a
început beţivaneala. Toate gagicile din back-stage ne-au
felicitat şi s-au oferit să ne cinstească cu băutura locală “Raudonos
Devynerios 999” un fel de Jagermeister din diverse
plante, Bloody Mary si bere Tauras. A început o
pălăvrăgeală şi o caterincă bestială, iar eu că un pensionar ce sunt , m-am dus
să-i văd pe Enslaved ( am rezistat trei piese)
iar apoi m-am retras la hotel lăsându-i pe băieţi să se simtă
bine la after-party-ul care avea loc în cortul oficial. Pe semne că s-au simţit
tare bine , din moment ce a doua zi la plecare toată lumea era mahmură. Dar na,
suntem rockeri sau nu mai suntem ??? J
A doua zi ne-am
urnit destul de greu şi cu ceva păreri de rău, către România, nu înainte de a
mai da o fugă până în zona festivalului unde încă mai era activitate - chit că
evenimentul practic se terminase şi începuse din nou să plouă.
Drumul până
acasă a fost iar plin de peripeţii şi voia-bună, dar parcă ne lipsea totuşi
ceva, se simţea o mică tristeţe. Mie personal îmi lipsea mirosul acelor locuri
şi când spun asta vorbesc foarte serios. Este vorba de un miros fascinant de
“fresh” ca un parfum în aer care îţi intră din plămâni în creier şi îţi rămâne
o perioadă acolo. Şi acel miros nu era doar de la pădurea umedă de pin amestecat cu brad şi de la iarba aia, ci acel miros venea şi de la
oameni. Oamenii ăia miros a curat, miros a voia-bună şi dezinvoltura. Mirosul este total altfel decât îl percepem noi aici. Aş insista pe
tema asta şi aş spune că femeile lituaniene sunt foarte atrăgătoare
nu doar pentru că ştiu să se poarte si că ştiu să fie prietenoase, sunt foarte drăguţe şi voioase ci pentru că… miros tare-tare bine ! Şi nu, nu este un
parfum anume…
În concluzie
spun că aş repeta oricând această experienţă chiar dacă drumul a părut foarte
lung şi pe adesea obositor, dar parcă a fost atât de bine şi ne-am simţit atât
de respectaţi ca artişti şi împliniți sufleteşte
încât spun sincer că toate eforturile pe care le-am făcut până acum legate de
grupul TAINE , au meritat cu prisosință !
Rareori te simţi
binecuvântat in viaţa alături de prietenii tăi dragi, alături de muzică bună şi o aşa fascinantă si liniştită natură ! Lituania,
Devilstone, Bulgaru, Tom, Adi, Sep, Petre, Stefaniţa- VĂ MULŢUMESC !
Andy -TAINE ( azi fără sabie :))
