O lectie de viata !

Al doilea an la rând am participat la crosul organizat de Prosport numit “Midnight Run”, care a avut loc de desfăşurare pe pasajul Basarab, unul dintre puţinele (dar frumoase) “realizări” în materie de şosele, pasaje şi poduri din ultimii 23 de ani ! Startul ar fi trebuit să fie fix la ora 00.00 pe data de 4 august ,însă organizatorii au decis devansarea lui cu două ore. Destul de nefericită alegerea pentru că la ora stabilită asfaltul radia o căldură care aproape te sufoca...ce să mai alergi!  Poate data viitoare- Prosport vă gândiţi să reveniţi tousi într-un parc, locaţie mult mai potrivită pentru asemenea competiţie.

Eu şi prietenul Bulgaru ne antrenăm de ani de zile, constant, doar pentru menţinerea în formă… şi cam atât, iar de multe ori mai bem şi câte o bere vara după turele din IOR , totul pe sistemul “prietenie, spirit şi credinţa” ! Credinţa că nu o să ajungem gloabe prea curând ! :))

Nu mai contează locul pe care am ieşit ( la categoria noastră de vârsta unul chiar foarte bun), practic eu şi cu prietenul Bulgaru alergam “just for fun”, nu ne-am propus nimic, nu suntem în top , dar nu suntem nici ultimii, “suntem acolo” şi asta ne oferă o mare satisfacţie de ordin spiritual, căci după fiecare participare ne încărcăm pentru mult timp cu o energie pozitivă fantastică!  De data asta am trecut amândoi linia de sosire ţinându-ne de gât şi cu mâinile strânse în semn de respect şi prietenie !  :))

Însă la această competiţie am văzut cu ochii mei ceva demn de toată admiraţia! Printre cei 600 de concurenţi era şi un băiat cu un handicap locomotor care a terminat cursa de 5 km şi pe care eu personal l-am felicitat şi l-am îmbrăţişat în semn de mare admiraţie atunci când a trecut linia de sosire…

Este incredibil ce spirit puternic, câtă ambiţie şi devotament a fost în sufletul acestui om care a reuşit această performanţă, câtă determinare am văzut în ochii lui… pe mine unul m-a impresionat teribil!

Cu un picior şchiop, transpirat tot , a alergat încet în felul lui dar nu s-a oprit niciun moment… chiar dacă a ieşit ultimul- nu a contat… Şi cred a dat o lecţie fantastică celor care au abandonat cursa înainte de final.
 Eu consider că în astfel de competiţii nu contează aproape deloc rezistenţă fizică sau antrenamentul ci modul în care te montezi psihologic şi îţi propui ca să termini cursa ! Iar motivaţia asta la el a funcţionat foarte bine !

Văzându-l, mi-am dat seama că în viaţă nu există nicio barieră de netrecut, că absolut orice ne este posbil doar prin credinţă, ambiţie şi devotament.
Mă gândeam oare câţi graşi corporatişti cu burţile pline de plăcinte, shaorma şi căcat , care mănâncă numai mizerii de dimineaţă până seara fără să ţină cont de nimic, oare câţi beţivi cu ficatul distrus de alcool,  câţi drogaţi sau câţi fumători înrăiţi, oameni născuţi perfect sănătos, dar care îşi bat joc de vieţile şi trupurile lor, oare câţi ar fi putut termina cursa ??? Oare ce simte această persoană cu dizabilități clare, când vede în jurul lui oameni care prin ceea ce fac chiar vor să devină handicapat(i), oameni “întregi” care îşi bat joc de ei însăşi şi care nu sunt conştienţi şi reconoscatori pentru faptul că ar putea oricând să ducă o viaţă perfect sănătoasă, însă ei aleg să  trateze viaţa cu maxim dispreţ ???
M-a apucat milă şi întristarea pentru condiţia lui socială, iar pe de altă parte am fost fericit pentru el şi pentru reuşita lui şi în final pentru lecţia fantastică pe care mi-a dat-o…
Iar atunci când voi pleca oriunde la drum şi dacă voi fi vreodată aproape să abandonez, o să mă gândesc la el cu certitudinea că fapta lui o să-mi dea o mare putere şi că nu trebuie sa renunţ niciodată   !!!
RESPECT MAXIM OMULE !

NUMAI SABIA MAI POATE SCHIMBA CEVA !