Molecula fericirii. De ce alerg?

Nu sunt un “alergător” profesionist. Îmi place însa enorm să mă mișc în parc, ori de cate ori am ocazia, iar în ultima vreme am tot încercat să îmi fac timp din ce în ce mai mult pentru asta ! Mă deconectează total de “lume” și de problemele stresante obișnuite din viata mea. In plus, un aspect foarte important, acest lucru îl fac în compania unui foarte bun prieten, care întotdeauna aduce un plus de bucurie , coeziune sufleteasca și “good vibe”.

Unora le place să alerge seara, ca să se elibereze de stres, altora le place să alerge dimineața devreme ,când aerul este proaspăt, pasarelele ciripesc și soarele este blând. Cel mai inutil îl consider alergatul pe bandă, chiar pierzi toată senzația!

Mi-am dat seama că foarte rar am nevoie de o muzică motivațională atunci când alerg. Poate doar seara dacă sunt foarte obosit. Poate. Spun asta pentru că văd că toți tinerii care aleargă prin parc, au căștile la urechi, iar eu consider că în acest fel pierzi contactul esențial cu natura din jurul tău respectiv cu energia pe care ar trebui să o primești ,transfuzata direct în spirit și în suflet prin intermediul frumuseții și sunetului naturii.
După o tura mare de IOR mă întorc de fiecare dată, culmea, foarte fericit acasă. Asta pentru că efortul eliberează endorfine. Iar endorfinele creează factorul fericire… Astfel că încet, încep să devin dependent de “running”si de starea psihica de după efort... 

Alerg de câțiva ani, nemaipunand la socoteala că începând cu vârsta de 9 ani am făcut sport de performantă la Dinamo- secția Judo cu sensei Gheorghe Nache și ca atare am un oarecare “background” sportiv. La 39 de ani am doar 65 kg ,dar m-as apuca oricând de orice sport de performanta ! Sună aberant, dar asta e realitatea.

Alerg de placere în medie 3-5 km, de obicei cu un sprint pe final care pune serios inima, picioarele și plămânii la treaba, însa anul trecut la crosul din Herăstrău am experimentat o senzație unica, de care nu mai avusesem parte pana atunci. In timpul concursului, datorită ritmului impus, am avut momente de “pierdere a cunoștinței”, de "plutire" sau deconectare de la starea de alergare, inexplicabila pe moment. De curând însa am citit că de fapt “fenomenul” se numește un fel de transă, sau mai bine zis o stare profunda de meditație pe care desigur eu nu o cautasem la momentul respectiv. Poate părea absurd, dar am simțit în câteva momente (care habar nu am cat au durat, pentru că timpul pe care l-am obținut la cross a fost de 48 min.) că mă conectez perfect cu natura ancestrala a omului…chiar cu Dumnezeu… A fost o senzație fantastica, când, pe moment nu mai simțeam nici un fel oboseală, pur și simplu pluteam, iar în jurul meu nu vedeam decât natura…copacii, pământul, lacul, frunzele și cerul. Dar le vedeam cu alți ochi, parca arătau altfel.

Precum am mai spus, nu demult am citit o carte scrisa de maestrul spiritual OSHO și am rămas blocat ! Iată ce spune :
…învață să-ți topești corpul, mintea și sufletul. Găsește modurile în care poți funcționa ca o unitate.
Se întâmplă de multe ori alergătorilor. Poate nu te poți gândi la alergat ca la o meditatie, dar alergatorii au simtit uneori o experienta puternica a meditației. Ei au fost surprinși pentru că ei nu o cautau - cine crede că un alergător poate experimenta pe Dumnezeu? Dar s-a întâmplat. lar acum, din ce în ce mai mult, alergatul devine un nou tip de meditație…
Nu trebuie să ajungi expert în alergare, rămâi amator încât sa îți păstrezi și atenția. Dacă simți uneori că ceva din alergare a devenit automat, renunță încearcă sa înoți. Dacă si asta devine automat, încearcă sa dansezi. Ceea ce trebuie să-ți amintești este că miscarea este numai o situatie pentru a crea starea de conștienta. Atata timp cat creează conștientă, este bună.
Dar dacă încetează să creeze conștientă, nu mai este de nici un folos; schimb-o cu o altă mișcare unde trebuie să fii din nou în alerta. Niciodată nu permite unei activități să devină automată.
Pentru un copil mic asta nu reprezintă meditație, ci doar o formă de tortură. Pentru un tânăr care este plin de viată si vibrații, aceasta reprezintă o reprimare, nu o meditație.” 

Deci la cros se întâmplase ca mintea ,corpul și sufletul s-au întâlnit într-un punct culminant undeva în absolutul spiritului.  și am avut parte de câteva orgasme interioare???!!! WOW !!! Am încercat să repet experienta, din păcate nu mi s-a mai întâmplat. Acum încerc sa îmi regăsesc echilibrul, poate, poate într-o buna zi...



Concluzii :
 Înțeleg din asta că de fiecare dată acest efort fizic, de orice natura, trebuie dus în direcția unei meditații, a unei comuniuni cu natura sau cu Dumnezeu, singura problema ar fi ca mișcarea sa nu devină una mecanica !
Deci NU automatismelor !!!

Pentru cei interesați, maestrul spiritual OSHO ne îndeamnă în cartea sa despre meditație:

“Foloseste-ti tot corpul în timp ce alergi; nu alerga ca și cum ești într-o cămașa de forța. Aleargă ca un copil mic, folosind tot corpul și mâinile, și picioarele - și aleargă. Respira adânc și din zona buricului. Apoi stai sub un copac, odihnește-te, transpira și lasă vântul răcoros sa vina; simte pacea. Aceasta va ajuta foarte mult.
Uneori stai pe pământ desculț și simte prospețimea, finețea si căldura. Orice ar fi gata să-ți dea în acel moment pământul, doar simte și lasă sa curgă prin tine. Si permite-i energiei tale sa curgă pe pământ. Fii conectat cu pământul.
Dacă ești conectat cu pământul, ești conectat la viata. Dacă ești conectat la pământ, ești conectat la corpul tău. Dacă ești conectat cu pământul, vei deveni foarte sensibil si atent - si tocmai de acestea avem nevoie…”

Mie mi se pare extraordinar ! Mult succes !

Si ceva pentru mood :

Numai alergatul mai poate schimba ceva ! :)