Molecula fericirii. De ce alerg?

Nu sunt un “alergător” profesionist. Îmi place însa enorm să mă mișc în parc, ori de cate ori am ocazia, iar în ultima vreme am tot încercat să îmi fac timp din ce în ce mai mult pentru asta ! Mă deconectează total de “lume” și de problemele stresante obișnuite din viata mea. In plus, un aspect foarte important, acest lucru îl fac în compania unui foarte bun prieten, care întotdeauna aduce un plus de bucurie , coeziune sufleteasca și “good vibe”.

Unora le place să alerge seara, ca să se elibereze de stres, altora le place să alerge dimineața devreme ,când aerul este proaspăt, pasarelele ciripesc și soarele este blând. Cel mai inutil îl consider alergatul pe bandă, chiar pierzi toată senzația!

Mi-am dat seama că foarte rar am nevoie de o muzică motivațională atunci când alerg. Poate doar seara dacă sunt foarte obosit. Poate. Spun asta pentru că văd că toți tinerii care aleargă prin parc, au căștile la urechi, iar eu consider că în acest fel pierzi contactul esențial cu natura din jurul tău respectiv cu energia pe care ar trebui să o primești ,transfuzata direct în spirit și în suflet prin intermediul frumuseții și sunetului naturii.
După o tura mare de IOR mă întorc de fiecare dată, culmea, foarte fericit acasă. Asta pentru că efortul eliberează endorfine. Iar endorfinele creează factorul fericire… Astfel că încet, încep să devin dependent de “running”si de starea psihica de după efort... 

Alerg de câțiva ani, nemaipunand la socoteala că începând cu vârsta de 9 ani am făcut sport de performantă la Dinamo- secția Judo cu sensei Gheorghe Nache și ca atare am un oarecare “background” sportiv. La 39 de ani am doar 65 kg ,dar m-as apuca oricând de orice sport de performanta ! Sună aberant, dar asta e realitatea.

Alerg de placere în medie 3-5 km, de obicei cu un sprint pe final care pune serios inima, picioarele și plămânii la treaba, însa anul trecut la crosul din Herăstrău am experimentat o senzație unica, de care nu mai avusesem parte pana atunci. In timpul concursului, datorită ritmului impus, am avut momente de “pierdere a cunoștinței”, de "plutire" sau deconectare de la starea de alergare, inexplicabila pe moment. De curând însa am citit că de fapt “fenomenul” se numește un fel de transă, sau mai bine zis o stare profunda de meditație pe care desigur eu nu o cautasem la momentul respectiv. Poate părea absurd, dar am simțit în câteva momente (care habar nu am cat au durat, pentru că timpul pe care l-am obținut la cross a fost de 48 min.) că mă conectez perfect cu natura ancestrala a omului…chiar cu Dumnezeu… A fost o senzație fantastica, când, pe moment nu mai simțeam nici un fel oboseală, pur și simplu pluteam, iar în jurul meu nu vedeam decât natura…copacii, pământul, lacul, frunzele și cerul. Dar le vedeam cu alți ochi, parca arătau altfel.

Precum am mai spus, nu demult am citit o carte scrisa de maestrul spiritual OSHO și am rămas blocat ! Iată ce spune :
…învață să-ți topești corpul, mintea și sufletul. Găsește modurile în care poți funcționa ca o unitate.
Se întâmplă de multe ori alergătorilor. Poate nu te poți gândi la alergat ca la o meditatie, dar alergatorii au simtit uneori o experienta puternica a meditației. Ei au fost surprinși pentru că ei nu o cautau - cine crede că un alergător poate experimenta pe Dumnezeu? Dar s-a întâmplat. lar acum, din ce în ce mai mult, alergatul devine un nou tip de meditație…
Nu trebuie să ajungi expert în alergare, rămâi amator încât sa îți păstrezi și atenția. Dacă simți uneori că ceva din alergare a devenit automat, renunță încearcă sa înoți. Dacă si asta devine automat, încearcă sa dansezi. Ceea ce trebuie să-ți amintești este că miscarea este numai o situatie pentru a crea starea de conștienta. Atata timp cat creează conștientă, este bună.
Dar dacă încetează să creeze conștientă, nu mai este de nici un folos; schimb-o cu o altă mișcare unde trebuie să fii din nou în alerta. Niciodată nu permite unei activități să devină automată.
Pentru un copil mic asta nu reprezintă meditație, ci doar o formă de tortură. Pentru un tânăr care este plin de viată si vibrații, aceasta reprezintă o reprimare, nu o meditație.” 

Deci la cros se întâmplase ca mintea ,corpul și sufletul s-au întâlnit într-un punct culminant undeva în absolutul spiritului.  și am avut parte de câteva orgasme interioare???!!! WOW !!! Am încercat să repet experienta, din păcate nu mi s-a mai întâmplat. Acum încerc sa îmi regăsesc echilibrul, poate, poate într-o buna zi...



Concluzii :
 Înțeleg din asta că de fiecare dată acest efort fizic, de orice natura, trebuie dus în direcția unei meditații, a unei comuniuni cu natura sau cu Dumnezeu, singura problema ar fi ca mișcarea sa nu devină una mecanica !
Deci NU automatismelor !!!

Pentru cei interesați, maestrul spiritual OSHO ne îndeamnă în cartea sa despre meditație:

“Foloseste-ti tot corpul în timp ce alergi; nu alerga ca și cum ești într-o cămașa de forța. Aleargă ca un copil mic, folosind tot corpul și mâinile, și picioarele - și aleargă. Respira adânc și din zona buricului. Apoi stai sub un copac, odihnește-te, transpira și lasă vântul răcoros sa vina; simte pacea. Aceasta va ajuta foarte mult.
Uneori stai pe pământ desculț și simte prospețimea, finețea si căldura. Orice ar fi gata să-ți dea în acel moment pământul, doar simte și lasă sa curgă prin tine. Si permite-i energiei tale sa curgă pe pământ. Fii conectat cu pământul.
Dacă ești conectat cu pământul, ești conectat la viata. Dacă ești conectat la pământ, ești conectat la corpul tău. Dacă ești conectat cu pământul, vei deveni foarte sensibil si atent - si tocmai de acestea avem nevoie…”

Mie mi se pare extraordinar ! Mult succes !

Si ceva pentru mood :

Numai alergatul mai poate schimba ceva ! :)

Făgaraș ... ce minune !

Ultima mea ieșire la munte a fost în Făgarș, probabil cel mai spectaculos lanț muntos din România.

Aș fi neputincios încercând sa descriu prea multe din ceea ce am simțit pe drumul spre Vf. Arpașu Mic, traseu pe care l-am făcut de unul singur. Eram doar eu , muntele cu absolutul lui și.... nemărginirea miracolelor naturii create de Dumnezeul Atotputernic. 

    O apă perfect limpede care curge printre pietre, venită aparent de nicăieri, este un spectacol unic și minunat, încât cred că aș putea privi o viață la el...fără să ma satur. Apa...apa este viață. Si câtă viață este în apă!

    Când am ajuns în vârf, am avut o alta revelație, de fapt a fost una din acele zilele din viața mea când am avut aproape în fiecare clipă revelații. Ma opream din când în când, admiram natura și lăudam Creatorul, împietrit de uimire! Aș putea să spun că dacă ar fi să te naști doar pentru a trăi acea senzație...cred că ar fi suficient pentru o existență. Cum să nu te bucuri de aceste lucruri simple pe care oamenii le-au primit gratis atunci când s-au născut? Cum să fim atât de proști încât sa ne luptăm o viată întreagă construind pereți și turnând asfalt, să ne înrobim la bănci preocupați să umblăm în mașini scumpe (dar pana la urma doar niște fiare), când este atât de simplu și ușor să te faci fericit doar contemplând viața de pe vârful muntelui!? Stând de vorbă tu cu tine însuti...în mijlocul naturii...cu tot peisajul magnific sub ochii tăi... 
  Până la urmă doar propriile picioare te pot face să te simți ca un adevărat rege, mai ales atunci când ești acolo sus...și cred că nici un Mercedes S-Klasse din lume nu o să poată te facă sa simți astfel ! Niciodată !

Am făcut un scurt film, mai departe... cuvintele sunt de prisos.

Decât o ințelepciune: "Aici este o mică părticică de liniște. In viată, mulți o cauta, dar puțini o găsesc"

Andy

Omul Vs. Natura

Dumnezeu prin geniul şi priceperea Lui a creat Natura pentru ca toti oamenii sa se bucure de Ea. Culmea este că Natura, prin perfecţiunea ei, ar trebui să satisfacă nevoia de sublim, de absolut, a omului...care odată făcea şi el parte din Natură. Odată cu căderea Omului în păcat, am pierdut acea proprietate esenţială şi anume perfecţiunea,devenind din nemuritori, în simpli muritori. Deci Omul, un muritor şi pe deasupra şi prost prin evoluţia faptelor sale, ar trebui să se bucure de Natura veşnică şi  perfectă lăsata de Dumnezeu- pentru că Omul ar trebui să profite şi să trăiasca în armonie împreuna  cu Ea. Destul de anapoda.

Destul de anapoda ţinând cont că Omul prin acţiunile sale chiar distruge Natura. Tot ceea ce întreprinde Omul este împotriva a fix ceea ce trebuie să-i aducă fericirea. De ce oare facem asta? Nu ne punem niciodată această întrebare... Cu toate astea continuăm să poluăm, să construim blocuri inutile, să distrugem spatiile verzi transformându-le în beton şi asfalt , risipim apa ( mai mult de 50%) ...şi tot aşa. In final vom devora pana si ultima frunza...

În urma unui sondaj de opinie, oamenii au fost întrebaţi ce aşteaptă de la primarul pe care urmează să-l voteze în 2012. Au răspuns în ordinea asta: - nu mai vor câini comunitari, vor un oraş curat,traficul auto să se îmbunătăţească.... şi desigur infracţionalitatea să se reducă sau cum ar spune unii : "siguranţă cetăţeanului". Însă nimeni, dar chiar nimeni nu a răspuns , sau nu a cerut ... dublarea spaţiilor verzi. Bucureştiul este pe ultimele locuri raportând MP de spaţiu verde pe cap de locuitor. Dacă îi mai punem la socoteală şi cei care tranzitează Bucureştiul,sau care nu au buletin de capitala dar locuiesc in ea (ca şi ei poluează) , iese o ridicolă medie de 2,5 mp/ locuitor. Asta este realitatea, nu aia pe care o vrea domn' primar, în care ne introduce în Bucureşti şi pădurile din Băneasa şi Ilfov. Lăsaţi domnule Oprescu că nu suntem nişte ciobani fără cultură, ştim noi cum se fac statisticile astea. Cică am avea undeva în jur de 12 MP/locuitor, evident este o minciună,dar chiar şi aşa suntem foarte departe de ceea ce este necesar unei calitati a vietii cel putin decente.

Media europeană la care trebuie să ajungem până în 2013 este de 26 MP/ locuitor !!! Deci oameni buni suntem într-un dezastru ecologic, dacă ne gândim că  Londra sau Viena au în jur de 100MP/locuitor.

Iată evoluţia spaţiilor verzi din Bucureşti a ultimilor 20 ani.

în 1989 – 34.712.237 mp

în 2007 – 19.581.818 mp

După acest an, statisticile se bat cap în cap pentru că s-a încercat falsificarea datelor, asta desigur pentru că România a intrat în EU şi a trebuit oarecum să ne conformăm, dar după datele unora mai avem în jur de 10.000.000 mp. Atenţie , aici nu intra (pentru că niciodată nu au intrat) terenurile şi pădurile din zonele din Ilfov, luciul lacurilor si spatiile de sub tarabe. Sau care au fost odată în Ilfov şi astăzi cică fac parte din Bucureşti.

În concluzie, calitatea vieţii noastre este într-un raport perfect cu NATURA care ne înconjoară. Asta ar trebui să fie prima noastră preocupare ! Pentru că din acest motiv suntem stresaţi, suntem tot timpul bolnavi (tonele de praf pe care le inhalam sunt fatale) , iar media mortalităţii în Bucureşti este una mai mult decât îngrijorătoare. Oare nu au cumva o legătură cu viaţa noastră? Chiar nu putem face nimic pentru noi?
Cand ne gândim la Natura, ne gândim doar la locul acela în care ne instalăm grătarul  ???

Numai sabia mai poate schimba ceva !!!