vineri, 30 decembrie 2011

2012

Daca pana la urma tot nu mai vine sfarsitul lumii, conform prezicatorilor si oracolelor de pretutindeni,a calandarului Mayasilor si a guvernarii Boc, m-am gandit sa imi fac o lista cu obiectivele "de atins" in 2012. Am invatat la un curs de management ca e bine sa iti propui si sa mergi dupa obiective. Vom vedea cate din ele se vor realiza, fix peste un an.
Le scriu asa din cap, intr-o ordine aiurea...

1. Sa imi recapat demnitatea si onoarea. Chiar daca nu e pierduta definitiv, tot e loc de mai bine.
2. Sa fac cel putin sase trasee montane ! Fagaras si Piatra Craiului sunt cele doua optiuni sigure.
3. Sa cant cu Taine in Europa, sa participam la un festival de rock.
4. Sa mut studioul.
5. Sa scap de ratele la banca si sa fiu liber !!!!
6. Sa invat sa cant bine pe 7 corzi. Mayones ma asteapta !
7.Sa alerg in parc de cel putin doua ori pe saptamana.
8.Sa fiu cel putin la fel de inspirat precum Englund sau Akerfeldt atunci cand scriu muzica si de rapid pe sfertul lui Loomis.
9. Sa ajung din nou la Munchen, orasul meu de suflet...
10. Sa ia Dinamo campionatul.
11. Sa termin de mixat albumul Taine.
12. Sa nu ma apuc de droguri, nici acum si... niciodata !
13. Sa nu mai amestec bautura cand beau. Nu m-am invatat minte nici pana la 37 de ani!
14. Sa mearga masina bine, ca sa nu fiu nevoit sa cumpar alta.
15. Sa merg la intalnirea VW din vara.
16. Sa nu mai fiu misogin. Sau macar nu atat cat sunt azi.
17. Sa nu mai urasc.
18. Sa nu mai fiu nervos din orice si sa am putere sa trec peste orice problema cu calm si intelepciune.
19. Sa il descopar pe Dumnezeu, citind si meditand mai mult.
20. Sa mananc sanatos si sa fiu sanatos !
21. Sa ma ingras 5 kg.
22. Sa am cat mai multe concerte, sa zicem minim 10, si toate sa fie la superlativ !!!
23. Sa nu imi mai cada parul sau sa se inventeze reteta indesirii parului. Haha!
24. Sa reciclez cat mai mult plastic, sticla, metal,hartie, sa fiu mai atent cu mediul inconjurator.
25. Sa imi imbunatatesc relatiile cu prietenii si cu familia. Totdeauna e loc pentru mai bine si mai frumos.
26. Sa aprofundez teoria muzicii si sa cand din ce in ce mai bine.
27. Sa incep lucrul la un alt album Taine.
28. Sa ma uit cat mai putin la televizor si pe site-uri pentru adulti.
29. Sa fiu un pic mai inteligent si sa iau deciziile cat mai bune pentru mine.
30. Si ultima. Sa apuc 2013 si tot ce e mai sus sa fie realizat !!!

Cum bine se observa, nu mi-am propus nimic legat de bani, nu este nici macar un obiectiv, cu toate ca in 2011 am cam suferit din lipsa lor.
Scoatem sabia si... la lupta !!!

Numai sabia mai poate schimba ceva !!!

miercuri, 14 decembrie 2011

Ce inseamna sabia...

KATANA !!!


Hans Zimmer este un geniu !!! La fel si filmul asta de care sunt indragostit !

 Cand il intreaba Imparatul pe Algren despre moartea lui Katsumoto : Spune-mi te rog cum a murit...
Algren raspunde : Mai bine spun cum a trait....






Numai KATANA mai poate schimba ceva !!!

duminică, 4 decembrie 2011

Plec de acasa...

... am vrut să zic că, în calitate de prestator la SC TAINE Rock Band, mă atârn şi eu de remorca microbuzului şi plec într-un mini tour prin România.:))

Abia aştept să revăd Clujul şi prietenii mei de acolo. Uhhhh !!! Sper că s-a făcut palinca!
Timişoara, un oraş fabulos... te visez!!! Fix 22 de ani de când a izbucnit Revoluţia...
Braşov, adulmec mirosul de vin fiert din centru... mmmm...
Turneul va avea loc între 15 şi 18 Decembrie, deci pentru cei care vor să mă caftească, mă găsiţi în felul următor:
15 Decembrie - CLUJ în club Euphoria alături de revelaţia cupei "SLAYER tribute" - băieţii de la SILENT SCREAM
16 Decembrie - ne plimbăm prin Cluj şi încercam să agăţăm gagici dornice de aventuri...:)) Avem o prospătură în grup, respectiv domnişorul Ciprian Martin.:))
17 Decembrie - TIMIŞOARA, în club Daos impreuna cu FACEPLANT....
18 Decembrie - BRAŞOV în club Rockstadt, acolo îi avem ca şi "super guests",pe cine altcineva decât... WHITE WALLS!!!  ( Un preview probabil la ce o să fie în 2012... nu spun mai mult de atât...)


SABIA O IAU CU MINE ÎN TURNEU  pentru ca numai EA mai poate schimba ceva!!!






duminică, 13 noiembrie 2011

tRock- Un început perfect !


Prima ediţie a târgului de merchendise -tRock - s-a desfăşurat în barul Heaven&Hell. Un loc potrivit deocamdată, ţinând cont de atmosferă şi muzică, pentru că la a doua ediţie pariez că va fi mare tămbălău şi nu vom mai încăpea. Am avut şi eu acolo o mică măsuţa, cu cele 4 albume editate de casa mea de discuri, TAINE RECORDS. Chiar dacă nu am vândut mare lucru, ideea este că, în calitate de membru fondator al Romanian Thrash Metal Club trebuie să susţin orice astfel de evenimente si sa fiu prezent ,sa socializez cum se zice. Este un “must do” pentru mine şi ar trebui să fie şi pentru alţii care pretind că fac parte din schema asta. Am înţeles că doar fiind uniţi putem să ne promovăm acţiunile de sprijinire a fenomenului rock! Şi când spun rock, vorbesc despre adevăratul ROCK!!!
Au fost în jur de zece participanţi cu tot felul de produse interesante la vânzare. De la cărţi, tricouri, bocanci, brăţări, până la CD-uri, DVD-uri, vinil-uri vechi şi chiar casete. Neaşteptat de mulţi vizitatori, curioşi şi chiar cumpărători!!! Cine cumpăra un produs primea alte produse bonus! O idee deosebită care se va menţine cu siguranţă şi la a doua ediţie. Astfel, obiectivul final este să se cumpere!!!! Prin acest gest, ei susţin oamenii implicaţi în fenomen, dar şi scena de rock, mai ales underground.
A venit presa scrisă şi chiar televiziunea, ceea ce înseamnă că totuşi mai există oameni în România care înţeleg fenomenul şi îl gustă. Asta mă face să sper într-un viitor mult mai bun.
Voi propune pentru a doua ediţie câteva mici schimbări, pentru că, cumva va trebui să încurajăm si cumpărarea materialelor discografice autohtone. Este foarte important! Să începem să gândim şi să ne comportăm şi la capitolul ăsta la fel ca în Europa, că doar suntem şi noi parte din ea. Să piratam, dar să mai şi cumpărăm muzica. De exemplu la mine la tarabă erau cd-uri care costau cât trei beri. Nu contează că îţi place sau nu, e vorba de fenomen! De spirit şi la urma urmei de a colecţiona! Aşa se face şi pe “afară”... nu?
Dacă cu toţii sperăm ca lucrurile să se schimbe în ţara asta, trebuie să ne implicăm în mod direct şi nu să rămânem indiferenţi la ceea ce se întâmplă lângă noi.
Rock on!!!

marți, 8 noiembrie 2011

O clipa de fericire

 Dupã cum aratã natura, astãzi când scriu, cred cã avem parte de cea mai frumoasã toamnã din ultimii zece ani! Am promis cã o sã mã întorc cu o povestioarã despre ultima cãlãtorie în Masivul Ciucaş.

E ora 6.30 dimineaţa şi plecãm din faţa casei mele cu maşina prietenului meu - Domnel (aka Bulgaru). Am douã hărţi printate,una cu Masivul Piatra Mare cu traseul Timisul de Sus-cascada Tamina- Vârful Piatra Mare, cealaltã - cu Masivul Ciucaş cu traseul Cheia- Cabana Muntele Roşu- cabana  Ciucaş -Vârful Ciucaş.
 De cum ieşim din Petrom-ul din Otopeni cu douã cafeluţe Lavazza aburind şi mirosind a viaţa adevãratã, ne hotãrâm la cea de-a doua variantã, respectiv Vf. Ciucaş!
 
Cu o vitezã medie de 80km/orã şi consum de benzinã minim, ajungem în Cheia pe DN1 A în jur de ora 9.00.Trecem de localitate şi suntem atenţi în dreapta ca sã intrãm pe drumul cãtre cabana Muntele Roşu, care pe harta arata cã e asfaltat. Surprizã însã ! Drumul aratã groaznic, pur şi simplu ca şi bombardat, fusese probabil asfaltat acum 30 de ani. Am fi lãsat maşina chiar acolo şi am fi urcat pe jos fãrã probleme, însã speranţa cã drumul s-ar putea îmbunătăţi, ne chinuie sã alegem cu grijã gropile înjurând primãria.
Ajungem la Cabana Muntele Roşu pe un platou de o frumuseţe unicã. Pentru cã eram deja în Ciucaş, ne comandãm din berea cu acelaşi nume şi nu ne-am mirat deloc când ospãtarul ne-a spus cã nu are. Ne mulţumim doar cu un Ciuc în loc de Ciucaş, plus bonus douã cafele. Suntem singurii clienţi şi ospãtarul este dornic de conversaţie, noi... de drumeţie.
Continuãm.
De la Cabana Muntele Roşu pleacã douã trasee importante. Unul cãtre Vf. Ciucaş prin Cabana Ciucaş marcat cu bandã galbenã si mai tarziu cu bandã rosie, iar celãlalt, cãtre Cheia, prin Muntele Roşu Culmea Gropşoarele-Zăganu, marcat cu triunghi roşu.
Primul stop ar trebui sã fie la Cabana Ciucaş. Pânã acolo ar trebui sã facem vreo o orã şi jumãtate. Intrãm în traseu, care este foarte foarte frumos, cu peisaje unice aşa cum suntem obişnuiţi sã vedem în România în astfel de locuri. Filmez, fotografiez şi mã încarc cu o energie unicã. Rezonez perfect cu natura, practic, mã întorc fix la elementele din care am fost creat. Dimensiunea lui Dumnezeu este absolutã şi mã face sã-mi întãresc credinţa cã toate astea nu pot fi "o întâmplare" aşa cum cred unii. Trebuie doar sã te uiţi în jur şi sã priveşti, sã miroşi şi sã simţi, ca sã îţi recunoşti însuti ca Dumnezeu este creatorul acestei lumi.
Urcuşul prin pãdure cãtre cabana Ciucaş se intersecteazã cu un drum forestier destul de abrupt pe care probabil nu urcã decât nişte maşini 4X4 foarte puternice. 

Ajungem la cabana care în 2007 a fost reconstruitã complet. Doar nişte poze pe pereţi mai amintesc de vechea cabanã. Noul proprietar a investit "ceva", aratã pitoresc şi, ceea ce mã surprinde este cã nici aici nu sunt turişti. De fapt pe întregul traseu, toatã ziua de joi, nu am întâlnit niciun turist... pare cam ciudat, nu? Da, pentru că noi, românii, suntem atât de îndoctrinaţi şi conduşi de spiritul de turmã, încât uitãm complet de Munţii Noştrii, Dunãrea, Delta Dunãrii şi de alte mii de locuri fabuloase pe care tocmai strãinii le apreciazã, însã niciodatã noi... Nu ştiu de ce avem nevoie sã cãlãtorim în alte ţări, când aici, avem tot ce ne trebuie, nu am sã înţeleg niciodatã asta!!!
Intrãm în cabana care arata de 3 stele, bem iarãsi câte o cafea de cãciulã, apã curatã de izvor şi înainte de pleca cãtre vârf, o tanti ne aratã toate camerele asigurându-ne de condiţiile de lux ale cabanei, în speranţa cã ne vom întoarce odatã.
Plecãm cãtre vârf pe la ora 13, vremea este în continuare superbã, fotografiez şi filmez în stânga şi în dreapta, cu gândul cã aş putea odatã sã arãt şi altora din aceste superbe locuri. Nu pot descrie frumuseţea vârfului Chiruşca, nu am cuvinte care sã exprime nici mãcar pe departe, perfecţiunea muntelui, deci nu o sã o pot face prin cuvinte. Poate o sã vã daţi seama din poze.
Trecem pe lângã Tigãile Mari, un grup de vârfuri stâncoase şi strãbãtând creasta, ajungem şi la punctul final, Vârful Ciucaş. Scoatem GPS-ul care ne aratã 1968 m altitudine. Vremea perfectã, fãrã pic de nori ne lasã sã putem strãbate zãrile de jur împrejurul nostru şi sã ne bucurãm de clipele acestea unice.
 Îmi scot cutia cu mâncare, basculez relaxat, sug douã bomboane mentolate, mai fac câteva poze şi fix la ora 15.00 o luãm din loc pe drumul deja cunoscut, cãtre Cabana Muntele Roşu.
Ajungem la maşina pe la ora 17... şi ceva. Ne schimbãm din bocanci în alte chestii mai comode şi plecãm în jos, de data asta pe drumul forestier. Am fãcut pânã în şosea vreo o jumãtate de orã de drifturi şi VTM printre copaci. Super-experientã!!! De cum am ajuns în şosea ne-am dat seama cã se întunecase de-a binelea. Ne oprim în Vãlenii de Munte pentru o ciocolatã şi o altã cafea. Cãldura din maşina mã anesteziazã şi aţipesc pentru 10 minute. Închid ochii şi parcã mã vãd iarãsi în vârful muntelui. E o senzaţie unicã... supremã... absolutã.
Ultima concluzie este cã regret nespus, cã la cei 37 de ani, chiar dacã am cãlãtorit mult mai mult decât o fac alţii, tot nu îmi ajunge. Sunt sute de locuri unde aş vrea sã ajung şi cu care sã mã contopesc. Am zis locuri. :))
Ajung în Bucureşti şi mai trag o concluzie. Acum 5 ore eram la 2000 metri altitudine pe vârful unui munte superb. Acum sunt într-un oraş supraaglomerat care mã streseazã. Cât de norocoşi suntem cã, dacã am vrea, am putea fi în câteva ore la munte sau în câteva ore la mare sau în deltã. Important este sã vrem. Am demonstrat cã, doar cu 75 de lei de cãciulã (benzina inclusa) te poţi bucura de viaţă enorm, lãsând în urma greutăţile, problemele, stresul cotidian şi celelalte lucruri neînsemnate din viaţă.                                         
Redescoperim încã odatã ceea ce înseamnã prietenia adevãratã, plãcerea de a împărţi din puţinul pe care îl ai, plãcerea de a te întoarce în naturã,dependenţa de linişte, de a fi singuri şi mai ales plãcerea de a-L gãsi de fiecare datã pe adevãratul Dumnezeu, Cel care ne înconjoarã. 




Numai sabia mai poate schimba ceva ! Si astazi ...si muntele !



joi, 3 noiembrie 2011

O tara deosebita. Da,Romania.

Merg de multi ani la munte. Mai exact de la 16 ani. A fost o perioada in care am lipsit de pe trasee,dar in ultima vreme "mi-am revenit". O sa incep sa povestesc despre locurile superbe pe care le-am vazut si pe care le voi vedea de acum inainte. Sper, cu aceasta ocazie sa va impartasesc un pic din sentimentele extraordinare pe care le am de fiecare data cand imi "rup" picioarele prin munti.

Incep cu acest filmulet personal. Enjoy.


luni, 31 octombrie 2011

Deh, Helloween

Este fix noaptea de Halloween. Este ora 22.10. Îmi vin la uşa copii deghizaţi în fel şi fel de personaje,animale sau ciudăţenii înfricoşătoare ,încercând să mă sperie.
Cel mai înfricoşător a fost de departe Enel-ul, care costumat într-un căcat poleit mi-a oprit acum iar curentul. I-aş da şi lui un cadou...de fapt mai multe. I-aş umple punga cu tot felul de chestii , care mai de care mai "interesante". Însă mi-e milă de el. Cred că are punga deja demult plină, adunată în toţi anii ăştia.  Încercând să sun la reclamaţii, mi-a răspuns o domnişoară pe care am întrebat-o dacă în urma deselor întreruperi de curent,nu-i înjura lumea. A zis : "OHO...şi încă cum!!! "
Şi încă nu e decembrie. Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă când o să băgăm toţi cei 20 de milioane de romani beculeţele de la brad în priză. 

Trebuie să mă gândesc serios la generator cu motorina, sobe cu lemne şi multe lanterne şi lumânări în fiecare cameră.

Numai pietrele spărgând geamurile Enel-ul-lui mai poate schimba ceva !!!

marți, 20 septembrie 2011

De ce sa nu ai trupa de "metal" in Romania !!!

Să ai un grup de rock şi mai ales de “metal” în ţara asta, e un fapt care face din tine să devii prostul proştilor şi nicidecum o vedetă!
Investeşti (bani) în instrumente, în echipamente, îţi pierzi foarte mult timp ca să repeţi piesele cu restul găştii,trebuie să-i suporţi fiecăruia frustrările,nervii, nereuşitele, beţivaneala, te auzi prost, întotdeauna cel mai încet la repetiţii, totdeauna în sala e sau prea cald sau prea frig! Dacă mai vine careva şi cu câte o gagică la sala atunci sigur ăla se va da mare cum că el e şeful trupei, în loc să -i dea “share” colegilor….:))
Cum ridici puţin capul şi zdrăngăni puţin din chitara şi ăla de la tobe rupe primul cinel din viaţa lui şi crede că deja e cel mai bun tobar din România, cum te gândeşti la primul tău concert la care o să vină 15.000 de oameni şi toate pizdele vor leşina când te vor vedea pe scenă. Primul tău concert e cel mai tare, vin chiar şi părinţii să te vadă, chiar dacă nu au crezut niciodată în “adevărata ta pasiune”,adică METALLLLULLLLL !!!! Nu mai contează în ce ghenă de gunoi cânţi (pentru că sigur “cluburi” în adevăratul sens al cuvântului sunt rare în România) nu mai contează că trebuie să te cari cu toate sculele după tine,că aia care au “ghena” nu au decât nişte prize de curent şi probabil două becuri roşii. Nu mai vorbim că despre o scenă calumea nici nu poate fi vorba !!! 
Din păcate scenariul ăsta se păstrează şi la trupele din underground care cât de cât mai mişca ceva, nu sunt multe, dar alea care sunt - sunt bune aşa cum sunt! Fiind direct proporţional cu pretenţiile trupei şi activitatea ei, acolo poţi să ajungi şi la 10.000 de euro investiţi în scule. Nu mai zic de miile de euro investiţi în băutură la repetiţii şi probabil concertele de căcat de când fiinţează trupă. Asta nu o calculează nimeni???!!! Un alt element care nu se socoteste niciodata este timpul !  Timpul futut cu prostioarele tale şi cu speranţa că într-o zi vei deveni vedetă !!! Îţi spun eu, NU, nu vei deveni ! Nu ţi-a ales stilul de muzică potrivit, tinere !
După toate aceste eforturi, atunci când ajungi pe scenă să cânţi, ai surpriza că  sala este semi-goala, în fata scenei sunt doar cativa fotografi şi ale lor aparate care mai de care mai mari, prin public recunoşti toţi prietenii cu care oricum te vezi la alte concerte,in total să zicem o gaşcă de 50-100 de oameni, mereu aceeaşi.
In acest context mai apare si un organizator (noroc ca nu sunt multi ca Sturionul sau Voda) care se chinuie să pună de un concert sau festival ,desigur aici nu am auzit pe cineva care să fi câştigat din organizări de evenimente de gen. Toţi pierd, cu excepţia marilor companii care beneficiază de sponsori- rezultând bugete din care poţi sta liniştit atunci când tragi linie. Dar cine dracu ar sponsoriza pletoşii,beţivii, sataniştii, jegoşii cu muzica lor zgomotoasă din care nu înţelegi nimic? Păi cam nimeni.
Şi atunci îţi spui întrebarea firească fie că eşti cântăreţ, organizator sau unul care se implică şi îşi fute timpul si banii degeaba, “BAI EU CHIAR AM ÎNNEBUNIT SAU SUNT PROST??? Păi frate în loc să stau cu gagica, cu amanta ,cu soţia ,cu curvele, cu băieţii, tovarăşii sau colegii să mergem să ne plimbăm, să ne distrăm ,să dăm muie, să mâncăm ,să bem ,să ne apucăm de un job calumea şi să câştigăm bani şi nu să pierdem bani sistematic….noi ce facem aici?  Cât de iresponsabili, nebuni şi pasionaţi trebuie să fim ca să o ducem aşa la nesfârşit? Ne vom trezi oare vreodată? 

luni, 12 septembrie 2011

Cum sa o ard cersetor si paduchios!!!

Asta a întrecut orice măsură! O televiziune franceză a jignit grosolan în cadrul unei emisiuni,o întreagă Românie! După ce ne-a făcut "cerşetori",că cică asta ar fi la romani sportul naţional şi nu fotbalul, ne-a catalogat drept "păduchioşi"!!! Pfoa!!!! Când am văzut reluarea emisiunii era să sparg televizorul de frustrare şi indignare! Eu nu sunt mă nici cerşetor şi nici păduchios,chiar mă simt mai curat şi civilizat decât mulţi dintre francezi! Probabil se simt neputincioşi în fata fenomenului de magrebianizare a Parisului, odată capitală culturii şi civilizaţiei,astăzi toaleta publică în natură a algerienilor şi marocanilor cu statut de cetăţeni ai capitalei franceze. Jurnaliştii suferă probabil, mult, când văd că pe locul obiectivelor turistice de patrimoniu universal,apar cerşetorii şi chiciurile chinezeşti, multă mizerie şi kkt şi în dorinţa de răzbunare, dau în noi cu jigniri.Şi dacă în ţara asta nu mai există demnitate şi onoare din partea celor care ne conduc,încât să iasă public şi să le răspundă măcar pe măsură,(unde eşti tu Antonescu???) va trebui să mă apăr singur. Şi nu voi jigni întregul popor francez ci doar pe aia care merită, spunându-le, în engleză desigur, un simplu: "fuck france" . Şi pentru că mă respect pe mine destul încât să nu înghit mizeriilor lor la nesfârşit, ,pentru o vreme nu mai calc în niciun magazin,supermaket cu capital francez şi nu voi mai cumpăra niciun produs franţuzesc. În cel mai rău caz o să caut să mă împrietenesc cu o franţuzoaică şi în semn de răzbunare să-i penetrez pervers şi batjocoritor toate găurile cu care a înzestrat-o mama natură.
Deschid o listă cu produsele şi magazinele franţuzeşti pe care le voi boicota,sper să mă ajutaţi.

De data asta, sigur numai sabia mai poate schimba ceva !!!

miercuri, 7 septembrie 2011

Despre fotbal,nationala si stadion.


Impresii de aseara,pentru cine nu a fost pe stadion sau nu-i intereseaza...:))
1.Un stadion de vis,un gazon rusinos. De prost. Si el si Oprisan cu tot cu firma lui de apartament.
2. La intrare am avut orgasm! Toata lumea, pungile de seminte la cosul de gunoi!!!!!!! Nu s-a intrat cu nimic de mancare,nimic de baut. Perfect, in conditiile in care se stie ca romanul e nesimtit si in urma lui ramane potopul!!!
3. Atitudine de occident a BGS-ului fata de ghertzoii care incercau sa fumeze pe stadion! Sa inteleaga odata ca democratia inseamna sa-l respecti pe cel de langa tine, nu sa-i bagi fumul in nas ca asa vrea pula ta!
4.Francezii sa ne suga,sunt mai tigani decat noi,daca e sa jignim. Eu am vazut doar tineri misto cu atitudine. Ei insa...
5. Dosare penale pentru bisnitzari!!! In sfarsit!!! Sper sa dispara in curand aceasta specie.
6. Chiar daca nu o agreez, Inna a fost alegerea perfecta pentru un asemenea eveniment,pentru ca ea este cea mai buna carte de vizita a Romaniei astazi. Parerea mea.
7. Imnul national al Romaniei trebuie schimbat sau modificat ,e stupid sa ceri unei natiuni intregi sa tina minte versurile si strofele in ordinea originala!!!!
8. Pitzurca sa-si ia dracului un costum!!! Cred ca singurul antrenor din lume,de echipa nationala, care sta pe banca in trening de 200 de euro. E penibil!!!
9. Despre echipa pe care a trimis-o in teren as spune ca Marica, Cocis si inca cativa,nu sunt nici pe departe de echipa nationala. Am vazut o echipa nesigura,slaba si care a cazut la pace cu francezii sa nu ne bata,ca altfel era deranj mare...

Numai sabia mai poate schimba ceva.

duminică, 28 august 2011

Un gunoi, doua gunoaie.


Nu pot să mă abţin şi să nu fac şi eu un comentariu despre "nunta secolului". De fapt cred că mai potrivit ar fi "prostia secolului". De ce ar cheltui cineva atâţia bani pentru o nuntă???  De ce e nevoie de atâta opulenţă ???

Borcea e un gunoi, e o mizerie. Un ţăran parvenit, care s-a îmbogăţit (cred ca a ramas si el cu ceva dupa vazarea lui Torje), dar nu atât de mult pe cât vrea să pară că e de blindat de bani. Probabil are rate la bancă şi datorii de milioane de euro. La fel ca "Iuri" din filmul cu Nicholas Cage, traficant de arme.  Doar că în loc de un fotomodel şi actriţă cu mari calităţi de mama şi femeie mişto, Borcica o arde cu o discotecareasa care probabil singurul ei scop e să-l chiureteze pe asta de bani. Vai de soarta lui. Şi cum de obicei, proverbul "cine se aseamănă se-aduna" e pretutindeni valabil, ghici pe cine are nash? Pe nea' Gigi ,patronul Stelei! Pfoa!!!! Deci aşa combinaţie nici că s-a mai auzit!!! Rămâne ca data viitoare când merg pe stadion în peluza PCH când jucam cu Steaua , în loc să-i înjur pe "spurcaţi" va trebui să-i invit la dans. Trebuie că acest "năşit" să coboare de la nivelul conducătorilor ,desigur şi la nivelul peluzelor de ultrasi, mă gândesc eu. În loc de " nuie steaua - nuie steaua!!!" o să scandăm "Steaua vă iubim, bem un şpriţ când ne-ntâlnim!!!"

Dar revenind la întrebarea de mai sus, Borcea cu banii ăia şi-ar face o operaţie estetică să-şi schimbe cumva fatza aia de butelie căzută din maşina de butelii într-un viraj la 80km/oră...că degeaba investeşte într-o nuntă ,dacă pe faţa lui scrie de la distanţă ŢĂRAN !!!! Să facă dracu ceva mai întâi cu mecla şi după aia să umble dupa fete...:))

Sper că băieţii din brigada să-i facă o vizită diseară şi să-i arunce cu kkt pe costumul lui alb şi pe maşinile luxoase primite cadou. Alea de ciordeala.( Oricâţi chelioşi graşi în costume ar fi acolo,tot degeaba.)

Şi pe Maybach-ul lui nea Gigi, facem un pipi mic, că măcar el e haios...:))

Desigur...numai sabia mai poate schimba ceva !!!!

miercuri, 17 august 2011

Alo ??? Biserica???


În sfârşit se întâmplă undeva ( Madrid-Spania) un eveniment ce era iminent în lumea modernă. Nesimţirea bisericii care demult , să zicem de vreo 2000 de ani nu mai reprezintă decât parţial adevăratul scop al lui Dumnezeu cel Sfânt şi Adevărat, a ajuns mult prea departe. Oameni simpli, probabil foarte mulţi printre ei cu frică de Dumnezeu, ies în stradă şi protestează împotriva risipei unui guvern idiot şi împotriva unei instituţii care este oarbă, nepăsătoare şi mult prea implicată în murdăria din politică. O instituţie ca oricare alta,care doar aparent este interesată de viaţă (bună a) oamenilor. Aşa era şi pe vremea lui Iisus, aşa este şi astăzi. Îndoctrinare, reguli prosteşti, dogme,fanatism,tradiţie falsă...şi cam atât. Ah... am uitat: bunăstare şi belşug.


Guvernul spaniol trebuie să cheltuiască 50 de mil. de euro pentru vizita de trei zile a Papei în ţara în care şomajul a ajuns demult la cota de 20%. Pentru ăştia 50 mil., Papa ce face pentru ei? O vorbă bună la Dumnezeu cumva şi gata toate problemele dispar?

Alo? Biserica? La voi nu e criza,recesiune, de-astea ??? Sau nu vă pasă?

luni, 2 mai 2011

Inviere, Paste sau 1 mai muncitoresc???

In fiecare an in preajma sarbatorii de Inviere a Mantuitorului, imi pun aceeasi intrebare: - daca romanii stiu ce simbolizeaza acest eveniment deosebit care are loc in fiecare an in aceasta perioada. De ce se dau de ceasul mortii si postesc, de ce taie, cumpara si prepara mielul la cuptor, de ce inrosec "oole", de ce fac cozonaci, de ce se duc noaptea la biserica sa ia lumina si o aduc in casa.... O multime de "de ce ?"
Paste sau Inviere ??? Ce e ???
Daca intrebam pe cei din jurul nostru, toti o sa raspunda cu "asa e datina maica" sau " asa zice biserica" . Niciunul, dar nici macar unul nu cauta sa inteleaga aceste simboluri, sa caute sa patrunda undeva putin mai adanc, nu in pasca si in drob ci mai degraba in semnificatiile spirituale ale acestei sarbatori.
Niste ignoranti, acesta este bravul popor roman.

Am auzit cuvinte de genul " de Paste mergem sa ne imbatam la munte".
Unii nici macar nu mai merg la biserica in sfanta noapte de Inviere, fiindca se cred sau prea destepti, sau ca ce se intampla acolo e o adunatura de prosti care cred ca vor schimba ceva in vietile lor... Tot ce doresc e sa se imbete si sa manance. Cat mai mult...cat mai mult!!!
Cei care se duc totusi la biserica vin sa se imbulzeasca atunci cand iese preotul cu lumina... Si cam atat. Fuga acasa la miel si spritz!!!

In noaptea de Inviere, am fost la manastirea Pasarea, un loc deosebit de frumos, dar din pacate... locuit de oameni. Destul de multa lume. In jurul meu insa nu asculta nimeni slujba, cativa chiar stateau cu spatele la biserica si toata lumea....manca seminte. La biserica mai nou se mananca seminte. Seminte si iar seminte. Se pare ca aceste gesturi le vedem din ce in ce mai des la romani. Este un mecanism de terapie probabil, ... de a face ceva, in loc sa te plictisesti. Mananci seminte pe stadion fiindca te plictisesti de ce fotbal de cacao vezi. Mananci seminte in noaptea de Inviere fiindca te plictiseste ce turuie popa.
Mancam seminte chiar si la servici. Plictisiti de "munca"... Cred ca sunt unii care mananca seminte si cand fac sex. Probabil...da.

Ziua de 1 Mai a devenit pentru unii mult mai importanta decat ziua de Inviere.
Adica spunem NU - la Inviere si DA la dezmatul de 1 Mai.
Dar de ce sarbatoresc romanii ziua de 1 Mai, eu nu inteleg? Este totusi ziua internationala a muncii !!! Care munca ???? Cel putin, doar vreo 4 milioane de oameni din Romania sunt indreptatiti sa iasa la gratare cu mici si bere, pentru ca ei muncesc. Dar restul???

In fine, Romania este dupa mine tara in care se munceste cel mai putin, tara in care totul e la caterinca, totul e neserios, toul e o distractie si amuzament. Munca incepe marti la 12 si se termina vineri la 12. Si atunci de ce ne mai mira ca suntem ultimii in Europa???
Asa vom ramane. Suntem blestemati!

Dar... Numai sabia mai poate schimba ceva!!!

sâmbătă, 26 februarie 2011

Psalmul 73


Cititi cu atentie cat de prezente si actuale sunt toate aceste versete din Psalmul 73!!!!
1 (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.
2 Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!
3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.
4 Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.
6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte.
7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.
8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.
10 Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,
11 şi zice: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?``
12 Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.
13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie:
14 căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit.
15 Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi.
16 M'am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda,
17 pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.
18 Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd.
19 Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic.
20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!
21 Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,
22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.
23 Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mîna dreaptă;
24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
25 Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine.
26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.
27 Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi.
28 Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale!


marți, 8 februarie 2011

Interviu cu Dumnezeu

"Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc tot timpul la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna ."

Se pare ca autorul e Octavian Paler.

Numai sabia mai poate schimba ceva!!!!!!!!