Povestea Muntelui Rosu

Ultima escapadă din titlul "Ne rupem picioarele prin munţi" a fost făcută miercuri 28 mai, excursie care era programată să aibă loc undeva prin martie. Din diverse motive am fost însă nevoiţi să mai amânăm ieşirea şi asta ar fi chiar singurul regret; că nu putem fi mai des în mijlocul naturii...

EXCURSIA
Pe sistemul BUGET MINIM (150 LEI de benzină), BOCANCI, MUNTE, CAFEA, BERE, SANDVIȘ-URI, SPIRIT, AVENTURA şi PRIETENIE, am plecat ( eu şi camaradul Bulgaru) cu maşina din Bucureşti la 7 dimineaţa, ne-am hotărât repede la ruta Zăganu-Gropşoarele- Muntele Roşu (Masivul Ciucaş) şi de cum am ajuns în Cheia, am parcat maşina şi ne-am oprit la primul butic pentru alimentarea cu Ciucaş rece la 2,5 lei. Nu o să dezvălui cantităţile că nu e frumos, oricum vremea era perfectă, berea era rece şi tot ce mai trebuia era să o luăm încetişor de încălzire, către intrarea în traseu, care se face de undeva chiar din DN.

Iniţial traseul este usor, începe cu "Piscul Turiștilor" spre "Stâna din Zăganu" ,însă noi am fost mai cu "talent" şi am ales să o luăm pe scurtătura direct spre vârf, fără să mai ţinem cont de traseu. Desigur, asta nu se face în mod normal, însă noi suntem suficient de experimentaţi şi pregătiţi fizic încât, la ce peisaj vedeam de jos de la poalele muntelui, nu ne făceam probleme cum că nu am fi ajuns în vârf sănătoşi. Şi iată, începe mai întâi urcatul prin pădure, apoi mai abrupt printre pietre, o pauză, iar urcat anevoios, o altă pauză de hidratare şi după care, ultima parte a urcuşului către vârf, a fost, cel puţin pentru mine, în patru labe cocoţându-mă pe nişte stânci. După care m-am trezit fix pe creasta muntelui căutând în zare ceva marcaje care trebuiau să fie acolo pe undeva. Am reperat unul din ele, montat pe Vârful Gropşoarele (1883m) şi ne-am făcut drum printre jnepeniș direct spre vârf...destul de dificil. Ne-am dat seama că dacă urmăream traseul de la baza muntelui, probabil am fi ajuns ceva mai devreme, însă chiar aveam nevoie de ceva adrenalină extra şi de endorfinele de serviciu în ziua aia. Sunt fan când simt durerea picioarelor, atunci când nu te mai asculta de la atâta urcat, îmi place nespus sa îmi urce pusul în cap de la efort...practic atunci zâmbesc si lupt mai departe. Este un feeling aparte.:)

Pe tot parcursul acestui traseu, peisajul a fost de vis, nu mai spun cum m-am simţit sus pe creasta şi nu vreau să spun nimic despre priveliștea de acolo! 360 grade si zeci de kilometri de munţi, vai, păduri, cer, orașe, nori... Cine nu a experimentat aşa ceva şi-a ratat viaţa. Aş mai spune că Muntele Roşu este roşu datorită rhododendron-ului ,cunoscut sub denumirea populară de "trandafirul sau bujorul muntelui", o plantă deosebită şi dealtfel spectaculoasă. Văzut de jos, practic nici nu îţi dai seama de ce muntele are această culoare roşiatică.

Am coborât spre cabana Muntele Rosu târziu și chiar și asa sentimentul a fost ca timpul trecuse mult prea repede iar mie îmi era în continuare "foame" de natura...de munte și de spiritul locului.

 

POVESTEA
Am experimentat ETERNITATEA într-o clipă. Şi acea clipă era atunci. "Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul". Am înţeles perfect înţelesul acestor vorbe preț de câteva minute cat am stat sus pe creastă în bătaia vântului și a soarelui... privind în zare.Acolo era prezent CREATORUL, DIVINITATEA , ABSOLUTUL...

De acolo lumea se vedea  mică , atât de mică şi de neînsemnată încât practic , în acele momente ea chiar nu mai exista pentru mine. Mi-am dat seama că de de fapt aşa şi este și ca în mod normal nu mai are rost sa ma mai întorc în ea. Pe lângă tot acest peisaj magnific al naturii muntelui, "lumea" este atât de mică şi neînsemnată şi doar noi, fraieri ce suntem, îi dăm atâta importanţă şi punem atât de multă pasiune deşartă pentru ea, câteodată irosindu-ne viaţa trăind aiurea, când totul ar trebui să fie simplu şi frumos. Oamenii caută disperaţi liniştea sufletească şi ARMONIA, oriunde în altă parte, dar mai puţin aici în natură, NU. Ce păcat ! Ce păcat că suntem îndoctrinaţi de o societate bolnavă, ignoranţi şi de multe ori atât de proşti încât nu vedem şi nu realizăm ca fericirea poate sta în aceste sentimente fantastice legate de locuri sau lucruri simple, pe lângă care trecem de multe ori fără să le observăm. Ne dăm sufletul ca să construim case, să ne cumpărăm maşini şi haine scumpe, să ne distrăm weekend-urile în baruri sau discoteci, risipim viata tânjind după bogății... cautam năluca fericirii distrugându-ne sănătatea, iar la sfârşit când tragem linie,ne dăm seama că totul a fost doar un circ ieftin, o iluzie după care am alergat neîncetat, fără nicio valoare spirituală. Iluzii deșarte, vânare de vânt ...și atât !

Ce ne rămâne de făcut?

Numai sabia mai poate schimba ceva !!!

O clipa de fericire

 Dupã cum aratã natura, astãzi când scriu, cred cã avem parte de cea mai frumoasã toamnã din ultimii zece ani! Am promis cã o sã mã întorc cu o povestioarã despre ultima cãlãtorie în Masivul Ciucaş.

E ora 6.30 dimineaţa şi plecãm din faţa casei mele cu maşina prietenului meu - Domnel (aka Bulgaru). Am douã hărţi printate,una cu Masivul Piatra Mare cu traseul Timisul de Sus-cascada Tamina- Vârful Piatra Mare, cealaltã - cu Masivul Ciucaş cu traseul Cheia- Cabana Muntele Roşu- cabana  Ciucaş -Vârful Ciucaş.

 De cum ieşim din Petrom-ul din Otopeni cu douã cafeluţe Lavazza aburind şi mirosind a viaţa adevãratã, ne hotãrâm la cea de-a doua variantã, respectiv Vf. Ciucaş!

 

Cu o vitezã medie de 80km/orã şi consum de benzinã minim, ajungem în Cheia pe DN1 A în jur de ora 9.00.Trecem de localitate şi suntem atenţi în dreapta ca sã intrãm pe drumul cãtre cabana Muntele Roşu, care pe harta arata cã e asfaltat. Surprizã însã ! Drumul aratã groaznic, pur şi simplu ca şi bombardat, fusese probabil asfaltat acum 30 de ani. Am fi lãsat maşina chiar acolo şi am fi urcat pe jos fãrã probleme, însã speranţa cã drumul s-ar putea îmbunătăţi, ne chinuie sã alegem cu grijã gropile înjurând primãria.

Ajungem la Cabana Muntele Roşu pe un platou de o frumuseţe unicã. Pentru cã eram deja în Ciucaş, ne comandãm din berea cu acelaşi nume şi nu ne-am mirat deloc când ospãtarul ne-a spus cã nu are. Ne mulţumim doar cu un Ciuc în loc de Ciucaş, plus bonus douã cafele. Suntem singurii clienţi şi ospãtarul este dornic de conversaţie, noi... de drumeţie.

Continuãm.

De la Cabana Muntele Roşu pleacã douã trasee importante. Unul cãtre Vf. Ciucaş prin Cabana Ciucaş marcat cu bandã galbenã si mai tarziu cu bandã rosie, iar celãlalt, cãtre Cheia, prin Muntele Roşu Culmea Gropşoarele-Zăganu, marcat cu triunghi roşu.

Primul stop ar trebui sã fie la Cabana Ciucaş. Pânã acolo ar trebui sã facem vreo o orã şi jumãtate. Intrãm în traseu, care este foarte foarte frumos, cu peisaje unice aşa cum suntem obişnuiţi sã vedem în România în astfel de locuri. Filmez, fotografiez şi mã încarc cu o energie unicã. Rezonez perfect cu natura, practic, mã întorc fix la elementele din care am fost creat. Dimensiunea lui Dumnezeu este absolutã şi mã face sã-mi întãresc credinţa cã toate astea nu pot fi "o întâmplare" aşa cum cred unii. Trebuie doar sã te uiţi în jur şi sã priveşti, sã miroşi şi sã simţi, ca sã îţi recunoşti însuti ca Dumnezeu este creatorul acestei lumi.

Urcuşul prin pãdure cãtre cabana Ciucaş se intersecteazã cu un drum forestier destul de abrupt pe care probabil nu urcã decât nişte maşini 4X4 foarte puternice. 

Ajungem la cabana care în 2007 a fost reconstruitã complet. Doar nişte poze pe pereţi mai amintesc de vechea cabanã. Noul proprietar a investit "ceva", aratã pitoresc şi, ceea ce mã surprinde este cã nici aici nu sunt turişti. De fapt pe întregul traseu, toatã ziua de joi, nu am întâlnit niciun turist... pare cam ciudat, nu? Da, pentru că noi, românii, suntem atât de îndoctrinaţi şi conduşi de spiritul de turmã, încât uitãm complet de Munţii Noştrii, Dunãrea, Delta Dunãrii şi de alte mii de locuri fabuloase pe care tocmai strãinii le apreciazã, însã niciodatã noi... Nu ştiu de ce avem nevoie sã cãlãtorim în alte ţări, când aici, avem tot ce ne trebuie, nu am sã înţeleg niciodatã asta!!!

Intrãm în cabana care arata de 3 stele, bem iarãsi câte o cafea de cãciulã, apã curatã de izvor şi înainte de pleca cãtre vârf, o tanti ne aratã toate camerele asigurându-ne de condiţiile de lux ale cabanei, în speranţa cã ne vom întoarce odatã.

Plecãm cãtre vârf pe la ora 13, vremea este în continuare superbã, fotografiez şi filmez în stânga şi în dreapta, cu gândul cã aş putea odatã sã arãt şi altora din aceste superbe locuri. Nu pot descrie frumuseţea vârfului Chiruşca, nu am cuvinte care sã exprime nici mãcar pe departe, perfecţiunea muntelui, deci nu o sã o pot face prin cuvinte. Poate o sã vã daţi seama din poze.

Trecem pe lângã Tigãile Mari, un grup de vârfuri stâncoase şi strãbãtând creasta, ajungem şi la punctul final, Vârful Ciucaş. Scoatem GPS-ul care ne aratã 1968 m altitudine. Vremea perfectã, fãrã pic de nori ne lasã sã putem strãbate zãrile de jur împrejurul nostru şi sã ne bucurãm de clipele acestea unice.

 Îmi scot cutia cu mâncare, basculez relaxat, sug douã bomboane mentolate, mai fac câteva poze şi fix la ora 15.00 o luãm din loc pe drumul deja cunoscut, cãtre Cabana Muntele Roşu.

Ajungem la maşina pe la ora 17... şi ceva. Ne schimbãm din bocanci în alte chestii mai comode şi plecãm în jos, de data asta pe drumul forestier. Am fãcut pânã în şosea vreo o jumãtate de orã de drifturi şi VTM printre copaci. Super-experientã!!! De cum am ajuns în şosea ne-am dat seama cã se întunecase de-a binelea. Ne oprim în Vãlenii de Munte pentru o ciocolatã şi o altã cafea. Cãldura din maşina mã anesteziazã şi aţipesc pentru 10 minute. Închid ochii şi parcã mã vãd iarãsi în vârful muntelui. E o senzaţie unicã... supremã... absolutã.

Ultima concluzie este cã regret nespus, cã la cei 37 de ani, chiar dacã am cãlãtorit mult mai mult decât o fac alţii, tot nu îmi ajunge. Sunt sute de locuri unde aş vrea sã ajung şi cu care sã mã contopesc. Am zis locuri. :))

Ajung în Bucureşti şi mai trag o concluzie. Acum 5 ore eram la 2000 metri altitudine pe vârful unui munte superb. Acum sunt într-un oraş supraaglomerat care mã streseazã. Cât de norocoşi suntem cã, dacã am vrea, am putea fi în câteva ore la munte sau în câteva ore la mare sau în deltã. Important este sã vrem. Am demonstrat cã, doar cu 75 de lei de cãciulã (benzina inclusa) te poţi bucura de viaţă enorm, lãsând în urma greutăţile, problemele, stresul cotidian şi celelalte lucruri neînsemnate din viaţă.                                         

Redescoperim încã odatã ceea ce înseamnã prietenia adevãratã, plãcerea de a împărţi din puţinul pe care îl ai, plãcerea de a te întoarce în naturã,dependenţa de linişte, de a fi singuri şi mai ales plãcerea de a-L gãsi de fiecare datã pe adevãratul Dumnezeu, Cel care ne înconjoarã. 

Numai sabia mai poate schimba ceva ! Si astazi ...si muntele !

O tara deosebita. Da,Romania.

Merg de multi ani la munte. Mai exact de la 16 ani. A fost o perioada in care am lipsit de pe trasee,dar in ultima vreme "mi-am revenit". O sa incep sa povestesc despre locurile superbe pe care le-am vazut si pe care le voi vedea de acum inainte. Sper, cu aceasta ocazie sa va impartasesc un pic din sentimentele extraordinare pe care le am de fiecare data cand imi "rup" picioarele prin munti.

Incep cu acest filmulet personal. Enjoy.