tRock- Un început perfect !

Prima ediţie a târgului de merchendise -tRock - s-a desfăşurat în barul Heaven&Hell. Un loc potrivit deocamdată, ţinând cont de atmosferă şi muzică, pentru că la a doua ediţie pariez că va fi mare tămbălău şi nu vom mai încăpea. Am avut şi eu acolo o mică măsuţa, cu cele 4 albume editate de casa mea de discuri, TAINE RECORDS. Chiar dacă nu am vândut mare lucru, ideea este că, în calitate de membru fondator al Romanian Thrash Metal Club trebuie să susţin orice astfel de evenimente si sa fiu prezent ,sa socializez cum se zice. Este un “must do” pentru mine şi ar trebui să fie şi pentru alţii care pretind că fac parte din schema asta. Am înţeles că doar fiind uniţi putem să ne promovăm acţiunile de sprijinire a fenomenului rock! Şi când spun rock, vorbesc despre adevăratul ROCK!!!
Au fost în jur de zece participanţi cu tot felul de produse interesante la vânzare. De la cărţi, tricouri, bocanci, brăţări, până la CD-uri, DVD-uri, vinil-uri vechi şi chiar casete. Neaşteptat de mulţi vizitatori, curioşi şi chiar cumpărători!!! Cine cumpăra un produs primea alte produse bonus! O idee deosebită care se va menţine cu siguranţă şi la a doua ediţie. Astfel, obiectivul final este să se cumpere!!!! Prin acest gest, ei susţin oamenii implicaţi în fenomen, dar şi scena de rock, mai ales underground.
A venit presa scrisă şi chiar televiziunea, ceea ce înseamnă că totuşi mai există oameni în România care înţeleg fenomenul şi îl gustă. Asta mă face să sper într-un viitor mult mai bun.
Voi propune pentru a doua ediţie câteva mici schimbări, pentru că, cumva va trebui să încurajăm si cumpărarea materialelor discografice autohtone. Este foarte important! Să începem să gândim şi să ne comportăm şi la capitolul ăsta la fel ca în Europa, că doar suntem şi noi parte din ea. Să piratam, dar să mai şi cumpărăm muzica. De exemplu la mine la tarabă erau cd-uri care costau cât trei beri. Nu contează că îţi place sau nu, e vorba de fenomen! De spirit şi la urma urmei de a colecţiona! Aşa se face şi pe “afară”... nu?
Dacă cu toţii sperăm ca lucrurile să se schimbe în ţara asta, trebuie să ne implicăm în mod direct şi nu să rămânem indiferenţi la ceea ce se întâmplă lângă noi.
Rock on!!!

O clipa de fericire

 Dupã cum aratã natura, astãzi când scriu, cred cã avem parte de cea mai frumoasã toamnã din ultimii zece ani! Am promis cã o sã mã întorc cu o povestioarã despre ultima cãlãtorie în Masivul Ciucaş.

E ora 6.30 dimineaţa şi plecãm din faţa casei mele cu maşina prietenului meu - Domnel (aka Bulgaru). Am douã hărţi printate,una cu Masivul Piatra Mare cu traseul Timisul de Sus-cascada Tamina- Vârful Piatra Mare, cealaltã - cu Masivul Ciucaş cu traseul Cheia- Cabana Muntele Roşu- cabana  Ciucaş -Vârful Ciucaş.

 De cum ieşim din Petrom-ul din Otopeni cu douã cafeluţe Lavazza aburind şi mirosind a viaţa adevãratã, ne hotãrâm la cea de-a doua variantã, respectiv Vf. Ciucaş!

 

Cu o vitezã medie de 80km/orã şi consum de benzinã minim, ajungem în Cheia pe DN1 A în jur de ora 9.00.Trecem de localitate şi suntem atenţi în dreapta ca sã intrãm pe drumul cãtre cabana Muntele Roşu, care pe harta arata cã e asfaltat. Surprizã însã ! Drumul aratã groaznic, pur şi simplu ca şi bombardat, fusese probabil asfaltat acum 30 de ani. Am fi lãsat maşina chiar acolo şi am fi urcat pe jos fãrã probleme, însã speranţa cã drumul s-ar putea îmbunătăţi, ne chinuie sã alegem cu grijã gropile înjurând primãria.

Ajungem la Cabana Muntele Roşu pe un platou de o frumuseţe unicã. Pentru cã eram deja în Ciucaş, ne comandãm din berea cu acelaşi nume şi nu ne-am mirat deloc când ospãtarul ne-a spus cã nu are. Ne mulţumim doar cu un Ciuc în loc de Ciucaş, plus bonus douã cafele. Suntem singurii clienţi şi ospãtarul este dornic de conversaţie, noi... de drumeţie.

Continuãm.

De la Cabana Muntele Roşu pleacã douã trasee importante. Unul cãtre Vf. Ciucaş prin Cabana Ciucaş marcat cu bandã galbenã si mai tarziu cu bandã rosie, iar celãlalt, cãtre Cheia, prin Muntele Roşu Culmea Gropşoarele-Zăganu, marcat cu triunghi roşu.

Primul stop ar trebui sã fie la Cabana Ciucaş. Pânã acolo ar trebui sã facem vreo o orã şi jumãtate. Intrãm în traseu, care este foarte foarte frumos, cu peisaje unice aşa cum suntem obişnuiţi sã vedem în România în astfel de locuri. Filmez, fotografiez şi mã încarc cu o energie unicã. Rezonez perfect cu natura, practic, mã întorc fix la elementele din care am fost creat. Dimensiunea lui Dumnezeu este absolutã şi mã face sã-mi întãresc credinţa cã toate astea nu pot fi "o întâmplare" aşa cum cred unii. Trebuie doar sã te uiţi în jur şi sã priveşti, sã miroşi şi sã simţi, ca sã îţi recunoşti însuti ca Dumnezeu este creatorul acestei lumi.

Urcuşul prin pãdure cãtre cabana Ciucaş se intersecteazã cu un drum forestier destul de abrupt pe care probabil nu urcã decât nişte maşini 4X4 foarte puternice. 

Ajungem la cabana care în 2007 a fost reconstruitã complet. Doar nişte poze pe pereţi mai amintesc de vechea cabanã. Noul proprietar a investit "ceva", aratã pitoresc şi, ceea ce mã surprinde este cã nici aici nu sunt turişti. De fapt pe întregul traseu, toatã ziua de joi, nu am întâlnit niciun turist... pare cam ciudat, nu? Da, pentru că noi, românii, suntem atât de îndoctrinaţi şi conduşi de spiritul de turmã, încât uitãm complet de Munţii Noştrii, Dunãrea, Delta Dunãrii şi de alte mii de locuri fabuloase pe care tocmai strãinii le apreciazã, însã niciodatã noi... Nu ştiu de ce avem nevoie sã cãlãtorim în alte ţări, când aici, avem tot ce ne trebuie, nu am sã înţeleg niciodatã asta!!!

Intrãm în cabana care arata de 3 stele, bem iarãsi câte o cafea de cãciulã, apã curatã de izvor şi înainte de pleca cãtre vârf, o tanti ne aratã toate camerele asigurându-ne de condiţiile de lux ale cabanei, în speranţa cã ne vom întoarce odatã.

Plecãm cãtre vârf pe la ora 13, vremea este în continuare superbã, fotografiez şi filmez în stânga şi în dreapta, cu gândul cã aş putea odatã sã arãt şi altora din aceste superbe locuri. Nu pot descrie frumuseţea vârfului Chiruşca, nu am cuvinte care sã exprime nici mãcar pe departe, perfecţiunea muntelui, deci nu o sã o pot face prin cuvinte. Poate o sã vã daţi seama din poze.

Trecem pe lângã Tigãile Mari, un grup de vârfuri stâncoase şi strãbãtând creasta, ajungem şi la punctul final, Vârful Ciucaş. Scoatem GPS-ul care ne aratã 1968 m altitudine. Vremea perfectã, fãrã pic de nori ne lasã sã putem strãbate zãrile de jur împrejurul nostru şi sã ne bucurãm de clipele acestea unice.

 Îmi scot cutia cu mâncare, basculez relaxat, sug douã bomboane mentolate, mai fac câteva poze şi fix la ora 15.00 o luãm din loc pe drumul deja cunoscut, cãtre Cabana Muntele Roşu.

Ajungem la maşina pe la ora 17... şi ceva. Ne schimbãm din bocanci în alte chestii mai comode şi plecãm în jos, de data asta pe drumul forestier. Am fãcut pânã în şosea vreo o jumãtate de orã de drifturi şi VTM printre copaci. Super-experientã!!! De cum am ajuns în şosea ne-am dat seama cã se întunecase de-a binelea. Ne oprim în Vãlenii de Munte pentru o ciocolatã şi o altã cafea. Cãldura din maşina mã anesteziazã şi aţipesc pentru 10 minute. Închid ochii şi parcã mã vãd iarãsi în vârful muntelui. E o senzaţie unicã... supremã... absolutã.

Ultima concluzie este cã regret nespus, cã la cei 37 de ani, chiar dacã am cãlãtorit mult mai mult decât o fac alţii, tot nu îmi ajunge. Sunt sute de locuri unde aş vrea sã ajung şi cu care sã mã contopesc. Am zis locuri. :))

Ajung în Bucureşti şi mai trag o concluzie. Acum 5 ore eram la 2000 metri altitudine pe vârful unui munte superb. Acum sunt într-un oraş supraaglomerat care mã streseazã. Cât de norocoşi suntem cã, dacã am vrea, am putea fi în câteva ore la munte sau în câteva ore la mare sau în deltã. Important este sã vrem. Am demonstrat cã, doar cu 75 de lei de cãciulã (benzina inclusa) te poţi bucura de viaţă enorm, lãsând în urma greutăţile, problemele, stresul cotidian şi celelalte lucruri neînsemnate din viaţă.                                         

Redescoperim încã odatã ceea ce înseamnã prietenia adevãratã, plãcerea de a împărţi din puţinul pe care îl ai, plãcerea de a te întoarce în naturã,dependenţa de linişte, de a fi singuri şi mai ales plãcerea de a-L gãsi de fiecare datã pe adevãratul Dumnezeu, Cel care ne înconjoarã. 

Numai sabia mai poate schimba ceva ! Si astazi ...si muntele !

O tara deosebita. Da,Romania.

Merg de multi ani la munte. Mai exact de la 16 ani. A fost o perioada in care am lipsit de pe trasee,dar in ultima vreme "mi-am revenit". O sa incep sa povestesc despre locurile superbe pe care le-am vazut si pe care le voi vedea de acum inainte. Sper, cu aceasta ocazie sa va impartasesc un pic din sentimentele extraordinare pe care le am de fiecare data cand imi "rup" picioarele prin munti.

Incep cu acest filmulet personal. Enjoy.

Deh, Helloween

Este fix noaptea de Halloween. Este ora 22.10. Îmi vin la uşa copii deghizaţi în fel şi fel de personaje,animale sau ciudăţenii înfricoşătoare ,încercând să mă sperie.

Cel mai înfricoşător a fost de departe Enel-ul, care costumat într-un căcat poleit mi-a oprit acum iar curentul. I-aş da şi lui un cadou...de fapt mai multe. I-aş umple punga cu tot felul de chestii , care mai de care mai "interesante". Însă mi-e milă de el. Cred că are punga deja demult plină, adunată în toţi anii ăştia.  Încercând să sun la reclamaţii, mi-a răspuns o domnişoară pe care am întrebat-o dacă în urma deselor întreruperi de curent,nu-i înjura lumea. A zis : "OHO...şi încă cum!!! "

Şi încă nu e decembrie. Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă când o să băgăm toţi cei 20 de milioane de romani beculeţele de la brad în priză. 

Trebuie să mă gândesc serios la generator cu motorina, sobe cu lemne şi multe lanterne şi lumânări în fiecare cameră.

Numai pietrele spărgând geamurile Enel-ul-lui mai poate schimba ceva !!!

De ce sa nu ai trupa de "metal" in Romania !!!

Să ai un grup de rock şi mai ales de “metal” în ţara asta, e un fapt care face din tine să devii prostul proştilor şi nicidecum o vedetă!

Investeşti (bani) în instrumente, în echipamente, îţi pierzi foarte mult timp ca să repeţi piesele cu restul găştii,trebuie să-i suporţi fiecăruia frustrările,nervii, nereuşitele, beţivaneala, te auzi prost, întotdeauna cel mai încet la repetiţii, totdeauna în sala e sau prea cald sau prea frig! Dacă mai vine careva şi cu câte o gagică la sala atunci sigur ăla se va da mare cum că el e şeful trupei, în loc să -i dea “share” colegilor….:))

Cum ridici puţin capul şi zdrăngăni puţin din chitara şi ăla de la tobe rupe primul cinel din viaţa lui şi crede că deja e cel mai bun tobar din România, cum te gândeşti la primul tău concert la care o să vină 15.000 de oameni şi toate pizdele vor leşina când te vor vedea pe scenă. Primul tău concert e cel mai tare, vin chiar şi părinţii să te vadă, chiar dacă nu au crezut niciodată în “adevărata ta pasiune”,adică METALLLLULLLLL !!!! Nu mai contează în ce ghenă de gunoi cânţi (pentru că sigur “cluburi” în adevăratul sens al cuvântului sunt rare în România) nu mai contează că trebuie să te cari cu toate sculele după tine,că aia care au “ghena” nu au decât nişte prize de curent şi probabil două becuri roşii. Nu mai vorbim că despre o scenă calumea nici nu poate fi vorba !!! 

Din păcate scenariul ăsta se păstrează şi la trupele din underground care cât de cât mai mişca ceva, nu sunt multe, dar alea care sunt - sunt bune aşa cum sunt! Fiind direct proporţional cu pretenţiile trupei şi activitatea ei, acolo poţi să ajungi şi la 10.000 de euro investiţi în scule. Nu mai zic de miile de euro investiţi în băutură la repetiţii şi probabil concertele de căcat de când fiinţează trupă. Asta nu o calculează nimeni???!!! Un alt element care nu se socoteste niciodata este timpul !  Timpul futut cu prostioarele tale şi cu speranţa că într-o zi vei deveni vedetă !!! Îţi spun eu, NU, nu vei deveni ! Nu ţi-a ales stilul de muzică potrivit, tinere !

După toate aceste eforturi, atunci când ajungi pe scenă să cânţi, ai surpriza că  sala este semi-goala, în fata scenei sunt doar cativa fotografi şi ale lor aparate care mai de care mai mari, prin public recunoşti toţi prietenii cu care oricum te vezi la alte concerte,in total să zicem o gaşcă de 50-100 de oameni, mereu aceeaşi.

In acest context mai apare si un organizator (noroc ca nu sunt multi ca Sturionul sau Voda) care se chinuie să pună de un concert sau festival ,desigur aici nu am auzit pe cineva care să fi câştigat din organizări de evenimente de gen. Toţi pierd, cu excepţia marilor companii care beneficiază de sponsori- rezultând bugete din care poţi sta liniştit atunci când tragi linie. Dar cine dracu ar sponsoriza pletoşii,beţivii, sataniştii, jegoşii cu muzica lor zgomotoasă din care nu înţelegi nimic? Păi cam nimeni.

Şi atunci îţi spui întrebarea firească fie că eşti cântăreţ, organizator sau unul care se implică şi îşi fute timpul si banii degeaba, “BAI EU CHIAR AM ÎNNEBUNIT SAU SUNT PROST??? Păi frate în loc să stau cu gagica, cu amanta ,cu soţia ,cu curvele, cu băieţii, tovarăşii sau colegii să mergem să ne plimbăm, să ne distrăm ,să dăm muie, să mâncăm ,să bem ,să ne apucăm de un job calumea şi să câştigăm bani şi nu să pierdem bani sistematic….noi ce facem aici?  Cât de iresponsabili, nebuni şi pasionaţi trebuie să fim ca să o ducem aşa la nesfârşit? Ne vom trezi oare vreodată? 

Cum sa o ard cersetor si paduchios!!!

Asta a întrecut orice măsură! O televiziune franceză a jignit grosolan în cadrul unei emisiuni,o întreagă Românie! După ce ne-a făcut "cerşetori",că cică asta ar fi la romani sportul naţional şi nu fotbalul, ne-a catalogat drept "păduchioşi"!!! Pfoa!!!! Când am văzut reluarea emisiunii era să sparg televizorul de frustrare şi indignare! Eu nu sunt mă nici cerşetor şi nici păduchios,chiar mă simt mai curat şi civilizat decât mulţi dintre francezi! Probabil se simt neputincioşi în fata fenomenului de magrebianizare a Parisului, odată capitală culturii şi civilizaţiei,astăzi toaleta publică în natură a algerienilor şi marocanilor cu statut de cetăţeni ai capitalei franceze. Jurnaliştii suferă probabil, mult, când văd că pe locul obiectivelor turistice de patrimoniu universal,apar cerşetorii şi chiciurile chinezeşti, multă mizerie şi kkt şi în dorinţa de răzbunare, dau în noi cu jigniri.Şi dacă în ţara asta nu mai există demnitate şi onoare din partea celor care ne conduc,încât să iasă public şi să le răspundă măcar pe măsură,(unde eşti tu Antonescu???) va trebui să mă apăr singur. Şi nu voi jigni întregul popor francez ci doar pe aia care merită, spunându-le, în engleză desigur, un simplu: "fuck france" . Şi pentru că mă respect pe mine destul încât să nu înghit mizeriilor lor la nesfârşit, ,pentru o vreme nu mai calc în niciun magazin,supermaket cu capital francez şi nu voi mai cumpăra niciun produs franţuzesc. În cel mai rău caz o să caut să mă împrietenesc cu o franţuzoaică şi în semn de răzbunare să-i penetrez pervers şi batjocoritor toate găurile cu care a înzestrat-o mama natură.

Deschid o listă cu produsele şi magazinele franţuzeşti pe care le voi boicota,sper să mă ajutaţi.

De data asta, sigur numai sabia mai poate schimba ceva !!!

Despre fotbal,nationala si stadion.

Impresii de aseara,pentru cine nu a fost pe stadion sau nu-i intereseaza...:))

1.Un stadion de vis,un gazon rusinos. De prost. Si el si Oprisan cu tot cu firma lui de apartament.

2. La intrare am avut orgasm! Toata lumea, pungile de seminte la cosul de gunoi!!!!!!! Nu s-a intrat cu nimic de mancare,nimic de baut. Perfect, in conditiile in care se stie ca romanul e nesimtit si in urma lui ramane potopul!!!

3. Atitudine de occident a BGS-ului fata de ghertzoii care incercau sa fumeze pe stadion! Sa inteleaga odata ca democratia inseamna sa-l respecti pe cel de langa tine, nu sa-i bagi fumul in nas ca asa vrea pula ta!

4.Francezii sa ne suga,sunt mai tigani decat noi,daca e sa jignim. Eu am vazut doar tineri misto cu atitudine. Ei insa...

5. Dosare penale pentru bisnitzari!!! In sfarsit!!! Sper sa dispara in curand aceasta specie.

6. Chiar daca nu o agreez, Inna a fost alegerea perfecta pentru un asemenea eveniment,pentru ca ea este cea mai buna carte de vizita a Romaniei astazi. Parerea mea.

7. Imnul national al Romaniei trebuie schimbat sau modificat ,e stupid sa ceri unei natiuni intregi sa tina minte versurile si strofele in ordinea originala!!!!

8. Pitzurca sa-si ia dracului un costum!!! Cred ca singurul antrenor din lume,de echipa nationala, care sta pe banca in trening de 200 de euro. E penibil!!!

9. Despre echipa pe care a trimis-o in teren as spune ca Marica, Cocis si inca cativa,nu sunt nici pe departe de echipa nationala. Am vazut o echipa nesigura,slaba si care a cazut la pace cu francezii sa nu ne bata,ca altfel era deranj mare...

Numai sabia mai poate schimba ceva.